Principalele criptomonede pe care ar trebui să le știți

Spread the love

Înainte de oricare altă explicație:
Spre deosebire de piața obligațiunilor, a acțiunilor sau a valutelor clasice (bursă, forex), cea a criptomonedelor este mult mai riscantă si mai volatilă. Asta înseamnă că poți pierde tot dar poți să și căștigi sume spectaculoase – de exemplu la sfărșitul lui 2015 puteai cumpăra ethereum la 65 de cenți și azi, intr-o zi bună, l-ai putea vinde cu 150$ (dacă ai fi cumpărat de 100 dolari, azi ai avea 25,000 dolari)

Criptomonedele sunt o invenție a internetului. Au apărut pentru a concura banii obișnuiți dar în timp tehnologia din spatele lor (blockchain) s-a tot dezvoltat și au căpătat și alte valențe.
Nu toate criptomonedele sunt egale – multe dintre ele sunt nefolositoare sau au fost create doar pentru îmbogățirea rapidă a unor dezvoltatori, prin scheme de multe ori piramidale.
Chiar dacă vorbim de criptomonede „serioase”, cum este bitcoin-ul, valoarea acestora este dată strict de prețul pieței, neavând o valoare intrinsecă (cum de fapt nu o au nici foile de hărtie de la noște bancnote de 100 de euro)

1. Bitcoin


Ce este: Criptomoneda originală de la care a plecat totul. A apărut în 2009. Are cea mai mare capitalizare pe piață, deținănd peste 50% din total. Unii consideră caă este p alternativă la investiția în aur.
Alternative: nu există
Avantaje: Cea mai cunoscută, cea mai ușor de tranzacționat sau de folosit. Are cele mai multe șanse să aibă viitor pe termen lung.
Probleme: Sclabilitate (dificultăți de a face față unui număr mare de tranzacții concurente), comisioane relativ mari / tranzacție, timp lung de așteptare la primirea/ trimiterea de fonduri
Alternative: –
Ar trebui să investesc în această monedă?
Da – este moneda de referință, cu cea mai mare capitalizare, lichiditate, notorietate, etc. Pentru investițiile pe termen mediu și lung, cel puțin 50% din portofoliu ar trebui să fie cu bitcoin

2. Ether (ethereum)

Ce este: ether(ETH) este criptomoneda platformei Ethereum, pe care se pot dezvolta și executa contracte inteligente (smart contracts). A fost prima platformă de acest gen și a rămas cea mai importantă
Alternative: eos, tron, neo
Avantaje: Contractele inteligente au o mare importanță practică, etsimându-se că vor fi adoptate pe scară largă. Ethereum și-a menținut supremația și continuă să dă=și dezvolte tehnologia pe care se bazează
Probleme: În ultimii ani au apărut platforme concurente care sunt mai simplu de folosit, mai ieftine pentru dezvoltarea și derularea de contracte și mai rapide
Ar trebui să inverstec în această monedă?
Da – Contractele de tip smart sunt unele din cele mai promițătoare aplicații ale tehnologiei blockchain iar combinația între derularea unei astfel de aplicații și plata unor comisioane în respectiva criptomonedă pare viabilă.
Depinde de voi dacă investiți în ethereum sau în alternativele acestuia.

3. XRP (ripple)

Ce este: criptomoneda din spatele platformei RippleNet. Folosește un protocol propriu – RPCA, care diferă de clasicul blockchain
Avantaje: se adresează în special sectorului banca, are în spate o companie care urmărește promovarea platformei și obținerea de profit
Probleme: este centralizată (chiar dacă afirmă că nu este) și este deținută de Ripple Labs în proporție de peste 50%
Alternative: în acest moment nu prea există, dar s-au anunțat diverse proiecte susținute de companii importante care o vor concura cu siguranță în viitor
Ar trebui să inverstec în această monedă?
Greu de spus – dacă va reuși să se impună ca soluție dominantă pe piața tranzacțiilor bancare, va avea o creștere spectaculoasă de preț pe termen mediu. Din păcate, nu cred că va reuși – concurența cu blochain-urile bancare sau statale complet centralizate va fi acerbă.
Poate fi însă un pariu – în loc să cumperi bilete la loterie, recomand să investești în ripple.

4. EOS

Ce este: platofmră descentralizată pentru dezvoltarea de aplicații
Avantaje: apărută la ceva timp după ethereum, a încorporat o serie de îmbunătățiri, astfel aplicațiile sunt mai ușor de dezvoltat, are o mult mai mare scalabilitate
Probleme: concurent direct al lui ethereum, se bazează pe un delegated Proof-of_Stake = asta înseamnă că este centralizată
Alternative: ethereum, tron, neo
Ar trebui să investesc în această monedă?
Da, dacă nu preferi ethereum

5. Litecoin

Ce este:o variantă (fork) a lui Bitcoin lansată încă din 2011, cu scopul reducerii costului și timpului de tranzacționare.
Avantaje: cea mai utilizată criptomonedă cu costuri reduse și viteză mare de tranzacționare
Probleme: E tot un fel de bitcoin – este dificil să se identifice o caracteristică care să=i ofere un avantaj comparativ decisiv
Alternative: bitcoin cash, doge, dash, etc.
Ar trebui să investesc în această monedă?
Dacă crezi că banii vitorului vor fi criptomonedele, DA! Avantajele (scalabilitate, comisioane reduse, adoptare pe scară largă) în raport cu alternativele sunt evidente – dacă vom plăti vreodată doar cu cripromonede pentru bunuri și servicii, o vom face în litecoin sau ceva similar.

6. Bitcoin Cash

Ce este: Rezultat al unui fork din bitcoin (pentru creșterea mărimii blocurilor și o adaptare mai bună la efectuarea de plăți), a reușit să se mai dividă în două variante în scurta ei istorie (a apaărut în 2017)
Avantaje: susținută de importante companii de minerit criptomonee (în special chineze), are anumite avantaje comparative față de bitcoin
Probleme: personaje controversate (Roger Ver), companii care au acum probleme (Bitmain), instabilitate
Alternative: litecoin, bitcoin cash, doge, dash
Ar trebui să investesc în această monedă?
Da, dacă nu-ți place litecoin.

7. Tether

Ce este: este una din criptomonedele a căror valoare este legată direct de dolarul american (așa numitele monede stabile)
Avantaje: a dovedit ca își păstrează valoarea, indiferent de variația prețului celorlalte criptomonede
Probleme: susține că fiecare monedă virtuală are în spate un dolar, ceea ce probabil nu este adevărat
Alternative: USDC, PAXOS, GUSD
Ar trebui să investesc în această monedă?
Nu – ar trebui folosită doar ca monedă intermediară în tranzacții. Dacă vrei să investești cu scopul de a obține un profit, alege altă monedă. Dacă vrei să ai economii sigure, cumpără euro și dolari si bagă-i sub saltea

8. Tron

Ce este: în general nu diferă prea mult de EOS
Avantaje: la fel ca la EOS
Probleme: aceleași ca la EOS
Alternative: ethereum, eos, neo
Ar trebui să investesc în această monedă?
Da, dacă nu-ți place ethereum sau eos.
Totuși, care e difernța între EOS și TRON?
Din punct de vedere tehnic sunt o sumedenie de diferențe. Tron este mai simplu de utilizat, dar pe eos sunt mai multe aplicații; tron urmărește revoluționarea sistemelor descentralizate, eos vrea doar să înlocuiască ethereum.

9. Stellar

Ce este:  susține că este un sistem de plăți, un fel de PayPal al criptomonedelor, un fel de XRP pentru oamenii obișnuiți
Avantaje: comisioane mici, tranzacții rapide, adoptarea unui sistem de plăți similar PayPal, parteneriat cu IBM
Probleme: nu a fost adoptat pe scară largă, doar 20% din volumul total de monede a fost distribuit. Dacă numai o parte din restul de 80% ar intra pe piață, prețul monedei ar suferi un colaps
Alternative: litecoin, bitcoin cash, doge
Ar trebui să investesc în această monedă?
Da, dacă nu-ți place litecoin.

10. Bitcoin SV

Ce este: o variantă a bitcoin cash
Avantaje: are anumite avantaje comparative față de bitcoin
Probleme: rezultată în urma split-ului de la bitcoin cash, nu a fost susținută de exchange-uri sau investitori la fel de mult precum bitcoin cash
Alternative: litecoin, bitcoin cash, doge, waves, dash
Ar trebui să investesc în această monedă?
Nu, există alternative mai bune

Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Lasă un răspuns

Fii primul care lasă un comentariu

avatar
  Subscribe  
Notificare