CEO Goldman Sachs: Bitcoin nu este pentru mine dar aș fi arogant să spun ca nu are niciun viitor

Spread the love

Goldman Sachs CEO, Lloyd Blankfein nu deține bitcoin, dar nu poate spune că bitcoin nu ar avea un viitor. În timpul unei mese rotunde la The Economic Club din New York, bancherul a părut optimist privind perspectivele bitcoin-ului. În trecut am avut o trecere de la aur la valutele garantate de guverne naționale, deci este de așetptat ca în viitor sa avem o lume în care să fie folosite criptomonedele.

„Avem deja valutele naționale care au valoare pentru că sunt susținute de guvern și au fost acceptate de persoanele care fac schimburi economice, de ce nu am putea avea o valută bazată pe consens? „.

Blankfein este mai deschis față de bitcoin decât alți actori de pe Wall Street. De exemplu, Jamie Dimon, J.P. Morgan CEO a afirmat că toate criptomondele sunt doar o înșelatorie. Blankfein spune că trebuie luate în considerare.

Goldman Sachs a lansat recent un birou de tranzacționare a criptomonedelor și experții se așteaptă ca și alte bănci sa le urmeze exemplul.

Există însă numeroase critici la adresa bitcoin-ului, considerat a fi doar o bulă speculativă după creșterile spectaculoase de anul trecut (până la 20.000$), urmate de scăderea accentuată din acest an (a ajuns la aproximativ 6.500$). De asemenea, încă nu are avantajele unei adevărate valute – timpul de tranzacționare și comisioanele sunt în continuare foarte ridicate. Kristo Kaarmann, CEO a start-up-ului de transfer de bani TransferWise, a afirmat într-un interviu la CNBC că lira egipteană este mai folositoare decât bitcoin-ul.

Cu toate acestea, multe persoane speră că criptomonedele vor deveni uzuale în toate tranzacțiile financiare și vor fi adoptate la scara largă. Jack Dorsey, CEO-ul de la Twitter, crede că bitcoin va deveni o monedă globală și va fi mai importantă decât dolarul. Co-fondatorul Apple, Steve Wozniak, îi împărtășește opiniile.

Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Lasă un răspuns

Fii primul care lasă un comentariu

avatar
  Subscribe  
Notificare